Poetul Tudor Arghezi, în volumul 12 al operei sale, relatează o întâmplare trăită de un preot tânăr repartizat într-o parohie unde era un preot foarte bătrân pe care-l chinuia „instinctul conservării”. Cel tânăr ținea o predică după fiecare liturghie și aceasta l-a făcut să câștige simpatia credincioșilor, dar și invidia mai vârstnicului său coleg.

     Într-o noapte, preotul bătrân a fost omorât. Autopsia a scos în evidență o moarte violentă. A urmat o anchetă severă din care s-a „forțat” că autorul crimei este preotul cel tânăr. În timpul anchetei, la tânărul preot a venit la spovedanie o doamnă care a mărturisit că ea este autoarea crimei. După spovedanie a plecat din localitate, iar preotul a păstrat secretul acestei confesiuni. A fost judecat și condamnat pentru crimă, la închisoare pe viață.

     După patru ani, prin localitate a trecut femeia care a comis crima. A întrebat de preotul tânăr și a aflat că este un „criminal” și că locul lui este în temniță. Când a auzit, conștiința a apăsat-o puternic. S-a prezentat la poliție și a mărturisit că ea a comis crima respectivă. Procesul a fost rejudecat și preotul tânăr a fost pus în libertate. El suferise nevinovat. Oamenii aflaseră și se uitau la el ca la un sfânt. Astfel, și-a câștigat mai multă încredere, iar oamenii se apropiau tot mai mult de el și de Dumnezeu. Era un om care și-a împlinit bine slujba.

     Oamenii credincioși nu-și permit o slujire de rutină, sub impulsul firescului și al momentului. De aceea Duhul lui Dumnezeu le este călăuză și Dumnezeu nu-i părăsește niciodată. „Împlinește-ți bine slujba”, îi spunea apostolul Pavel colaboratorului său Timotei.